Whispers in the Shadowfall

Inunericul s-a asternut peste imprejurimi, si-a facut loc in sufletele goale si pline de ura, iar acum, dupa ce si-a atins telul imaginar, se intinde peste suflare, ratiune patrunzand in mintea mea...Oare ma domina?O intrebare buna...Ce inteleg eu prin intuneric?Doar o pata de culoare ce vine odata cu apusul soarelui?sau poate ceva mai profund?Pff...Pentru mine insusi intunericul este un personaj care si joaca rolul mai bine decat un actor profesionist.Si stiti de ce?Fiindca imi vorbeste.Dialectul soaptelor ma invaluie in singuratatea noptii si aud voci stinse ce ma cheama spre neant, deoarece decaderea psihica a tuturor inca nu a cunoscut abisul punctului culminant al vietii.Dar, intunericul ne controleaza?Sau e un simplu pion pe o tabla mare de sah ce face loc pentru venirea "Regelui" si a "Reginei"?Greu de stiut...Sau poate stiu dar nu pot exprima prin cuvinte.Unele lucruri imi place sa le tin doar pentru mine sub pretextul logic al intimitatii gandirii rationale.Si da! Jocul inedit plin de nuante intunecate pare sa se cutremure la gandul ca odata cu terminarea piesei de teatru cineva ii va lua rolul.Si soarele apare.Din negura plina de fum a departarilor reci si nefaste el da stralucirea zorilor prin vraja sa pe care noi, oamenii o tratam cu necunoastere.Implicand ideea generala, ciclul zi-noapte observam o continuitate fireasca inteleasa usor, dar nu profund.Domeniul intunericului a pierdut si de data asta.Floare de foc va fi infingatoare pana la sfarsit...Lumina din altar ii da putere...